22.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

horoscop

  Berbec    
Duceţi dorul unei persoane dragi, plecate departe, şi simţiţi nevoia să ţineţi legătura cu ea pe orice cale pe care o aveţi la dispoziţie. Sunteţi în stare să urcaţi în primul tren şi să ajungeţi acolo, pentru a fi cu cel drag măcar câteva ore. Se interpune distanţa între dumneavoastră, de aceea căutaţi o soluţie de a vă încărca sufletul de fericire prin alte preocupări, care să vă distragă atenţia de la ce vă lipseşte.

 
  Taur
Vă concentraţi foarte serios la activităţile începute la serviciu, pentru că sunteţi în faţa unei confruntări la care trebuie să lăsaţi o impresie ireproşabilă. În cazul unei întrevederi cu şefii, al unei competiţii pe post, al unui examen dificil, lăsaţi orice preocupare deoparte şi vă gândiţi numai la sarcinile asumate, întrucât ceea ce decideţi acum deschide perspective noi în carieră.

 
  Gemeni
Nu vă place colectivul în care lucraţi pentru că vă simţiţi defavorizat. Când dumneavoastră nu vă vedeţi capul de treburi şi încercaţi să vă îndepliniţi sarcinile, vedeţi cum alţii pierd vremea fără rost, dar se plâng încontinuu de cât sunt ei de ocupaţi. Culmea e că şefii nu vor vedea cât de implicat sunteţi dumneavoastră în orice activitate, ci îi vor aprecia pe ceilalţi, care dau impresia că ei duc tot greul.

 
  Rac
Staţi de vorbă cu cineva drag, dar nu sunteţi de acord cu ideile sale. Totuşi, ca să nu-l supăraţi, acceptaţi tacit orice vă propune. Dragostea cere şi compromisuri, deci lăsaţi deoparte propriile orgolii sau încăpăţânarea şi faceţi cum zice celălalt. În fond, nu vă cere nimic într-atât de grav încât să nu puteţi accepta, ci doar are pretenţia să fie ascultat. Va veni şi momentul în care el va fi cel care va ceda şi va face precum spuneţi dumneavoastră…

  Leu
Un prieten mai matur vă oferă nişte sfaturi care ar merita urmate, dar dumneavoastră vă îndoiţi de el întrucât ceva vă spune că nu se bazează pe informaţii certe, ci pe opinii personale, acumulate din experienţa sa de viaţă. Dacă ar apela la citate din cărţi, dacă ar veni cu dovezi scrise negru pe alb, l-aţi crede, dar aşa nu vă puteţi baza numai pe cuvântul său. Aţi dori să verificaţi informaţiile primite de la el, înainte de a le da crezare.

  Fecioară
Conflictele care se încing în jurul dumneavoastră nici nu ar merita atenţie, dar o persoană căreia îi plac detaliile – şi uneori şi bârfele – nu va putea rezista ispitei de a se implica în conflict, măcar să afle ce a declanşat disputa. Certurile zilei apar mai ales între fraţi, între copii, între elevii pe care îi aveţi în grijă sau subalternii foarte tineri care nu pot ajunge la un consens, iar dumneavoastră trebuie să interveniţi ca să faceţi pace.

  Balanţă
Aveţi grijă la apele pe care le tulburaţi pentru că sunteţi tentat să criticaţi sau să judecaţi aspru o persoană care nu se simte vinovată de nimic. Poate suferiţi profund dacă îi faceţi observaţii, în loc să depăşiţi faza de critică şi să descoperiţi ce a declanşat această situaţie nedorită. La originea acestei stări tensionate se află un zvon răspândit de grupul de persoane din care faceţi parte, iar dumneavoastră îl atacaţi prea dur pe un om sensibil, nevinovat, lipsit de apărare.

 Scorpion
Nu umblaţi azi cu minciuni, pentru că vor fi imediat demascate. Chiar dacă vă pricepeţi să manipulaţi masele în favoarea dumneavoastră, chiar dacă ştiţi să vă atingeţi scopurile pe căi mai puţin corecte, nu vă merge întotdeauna cu acelaşi mod de abordare. Uneori, sunteţi nevoit să recunoaşteţi adevărul şi să acceptaţi repercusiunile propriilor dumneavoastră fapte incorecte, aşa cum se poate întâmpla şi azi, când pot apărea sancţiuni drastice pentru erorile pe care aţi vrut să le ascundeţi.

 Săgetător
Nimic nu vă satisface mai mult decât atunci când vi se face dreptate! Aţi luptat pentru a arăta adevărul pe faţă, aţi căutat dovezi în favoarea dumneavoastră şi, iată, tot acest proces ajunge la un verdict de care puteţi fi mândru. Lumea va şti că dumneavoastră nu purtaţi nici o vină şi că aţi urmat căile corecte pentru a vă atinge un ţel. Cel vinovat, care a încercat să vă denigreze şi să arunce asupra dumneavoastră o vină nemeritată, va fi sancţionat!

  Capricorn
Când iubiţi, începeţi să visaţi frumos şi să vă lăsaţi furat de imaginaţie, inventând poveşti idilice, numai că aţi putea fi atras de iluzii, în loc să vedeţi realitatea aşa cum e. Sunteţi orbit de iubire… E bine să visaţi şi să speraţi că totul va fi bine, dar să depăşiţi limitele realităţii şi să păşiţi pe tărâmul viselor imposibile deja e prea mult pentru un om realist ca dumneavoastră.

  Vărsător
Planurile se modifică brusc spre altă direcţie decât era iniţial stabilit, dar nu vă simţiţi derutat, aşa cum majoritatea ar simţi, dimpotrivă! Parcă modificarea vă entuziasmează şi mai tare. Când apare ceva nou în peisaj, vă implicaţi trup şi suflet în ceea ce se iveşte. Sunteţi un exemplu bun de adaptare la nou, spre deosebire de colaboratorii dumneavoastră, care, surprinşi de noutate, încă îşi caută calea.

  Peşti
Trebuie să-i convingeţi pe unii colaboratori de oportunitatea începerii unui nou proiect. Unii dau înapoi, au rezerve, alţii evită să înceapă acum un drum nou, pentru că nu au nici o motivaţie clară. În comparaţie cu ei, dumneavoastră aveţi ceva mai multă energie, pe care merită să o investiţi în acest plan. Dacă îl începeţi acum, până la urmă le veţi arăta, prin exemplul personal, că merită să vă urmeze.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS